A.S. KO Racing CLUB Cluj-Napoca

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

CURSE DE ACCELERARE KO RACING CLUB CLUJ-NAPOCA


    CURSA DE ACCELERARE KO RACING 2009 - Editia a II-a

    Admin
    Admin
    Admin


    Mesaje : 1
    Data de înscriere : 10/08/2009

    CURSA DE  ACCELERARE KO RACING 2009 - Editia a II-a Empty Re: CURSA DE ACCELERARE KO RACING 2009 - Editia a II-a

    Mesaj  Admin Mier Sept 16, 2009 1:16 am

    Evenimentul “Cursa de Accelerare KO Racing 2009 – Editia a II-a” este organizat de către Asociaţia Sportivă KO Racing CLUB.


    1. DENUMIRE EVENIMENT: “Cursa de Accelerare KO Racing 2009 – Editia a II-a”

    2. DATA: 10 Octombrie 2009 (sambata)

    3. LOCAŢIA: Centrul Agro Transilvania Cluj (sat. Dezmir, str. Crişeni, jud. Cluj).

    3. PROGRAM:

    Spectatorii: orele 19.00 – 00:00

    Concurentii: orele 16.00-17.45; Dupa ora 17.45 nu se mai fac inscrierieri !!! Maxim 50 locuri!!!!!!!!!!!!!
    Selectia se face doar de catre Presedintele Asociatiei Sportive KO Racing CLUB ( Tibi Baias), in functie de autoturism, locul de provenienta al concurentului, numarul de locuri ramase disponibile pana in acel moment etc. Doritorii pot sa isi rezerve in prealabil locuri, sunand la numarul de telefon 0726116661, acestia urmand sa trimita mail la ko_racing81@yahoo.com care sa contina detalii despre autoturism ( poze, date tehnice) si date privind concurentul. In cel mai scurt timp, acestia vor primi un raspuns in care este precizat daca a fost sau nu admis in concurs.


    4. CONDIŢII DE PARTICIPARE:

    - posesor permis de conducere sau dovadă valabilă în original, categoria B.

    - cartea de identitate a concurentului.

    - certificatul de înmatriculare al autoturismului în original (inspecţia tehnică periodică la zi).

    - taxa de participare 60 lei.

    - completarea şi semnarea fişei de înscriere (nu completaţi date false, în caz contrar, veţi fi eliminaţi din concurs, fără returnarea taxei de participare).


    !!! NU INSISTAŢI ÎN CAZUL ÎN CARE NU ÎNDEPLINIŢI CONDIŢIILE MAI SUS MENŢIONATE. Fara actele menţionate în original nu se pot înscrie autoturisme!
    !!! ORGANIZATORUL ÎŞI REZERVĂ DREPTUL DE A SELECTA CONCURENŢII, ÎN FUNCŢIE DE NUMĂRUL AUTOTURISMELOR ÎNSCRISE ÎN CONCURS, DE AUTOTURISMUL CU CARE PARTICIPĂ, PRECUM ŞI DE LOCUL DE PROVENIENŢĂ A CONCURENTULUI, ETC.
    !NOTĂ! AUTOTURISMELE DE TIP HOME-MADE SUNT ACCEPTATE ÎN COMPETIŢIE, ÎN URMA VERIFICĂRILOR TEHNICE DE RIGOARE.



    Regulament “Cursa de Accelerare KO Racing 2009” - EDIȚIA A II-A




    REGULAMENT DE CONCURS:

    Concursul de accelerare - viteză se desfăşoară pe distanţa de 201 metri. Pornesc câte două maşini în paralel, cu startul de pe loc şi sosirea în lansare. Concursul se desfăşoară pe grupe, acestea stabilindu-se în funcţie de puterea motorului ce echipează automobilul înscris în concurs, exprimată în cai putere, precum şi alti factori de departajare.


    Grupele sunt următoarele:

    A. AUTO între 101 - 130 CP
    B. AUTO între 131 - 165 CP
    C. AUTO între 166 - 200 CP
    D. AUTO între 201 - 250 CP
    E. AUTO între 251 - 300 CP
    F. AUTO peste 300 CP

    G. AUTO integrale sub 250 CP

    H. AUTO integrale peste 250 CP


    !!! NU EXISTĂ GRUPĂ DESTINATĂ AUTOMOBILELOR SUB 100 CAI PUTERE. În cazul în care cineva dorește să se înscrie în concurs cu un automobil al cărui motor dezvoltă sub 100 cai putere, acesta are o singură opțiune, aceea de a se înscrie în grupa 100-130 CP și trebuie neaparat să fie acceptat de către organizatori.
    !!! REGULI DE ÎNCADRARE ÎN GRUPE (CLASE).

    Pentru stabilirea grupelor se ia în calcul puterea motorului ce echipează în acel moment autoturismul, iar în cazul unor intervenţii majore, cum ar fi aplicarea unui turbo, compresor, nitro, nos sau schimbarea chiulasei de la 2 supape pe cilindru la mai multe, rezultând astfel un motor de alt tip, se aplică coeficientul respectiv şi se reîncadrează noul motor.

    Autoturismele cu tractiune integrala se incadreaza direct in gruple G si H, in functie de caii putere.


    Exemple de mod de calcul:

    Pentru montare suplimentară de turbo: (puterea de fabrică) x 1,6 = puterea de clasă
    Pentru compresor: (puterea de fabrică) x 1,3 = puterea de clasă
    Pentru nitro, nos: (puterea de fabrică) x 1,4 = puterea de clasă

    Pentru combinaţia acestor modificări, de exemplu turbo+NO2, se ia în calcul coeficientul mai mare, cel de NO2.

    Folosirea unui bloc motor întâlnit pe mai multe modele, dar cu configuraţii diferite, nu poate determina în mod direct clasa, aceasta fiind determinată de configuraţia generală, nu doar de seria blocului motor.

    Pentru schimbat chiulasa:
    Motor Opel-115cp-8valve - se schimbă chiulasa, se montează de 16v, rezultă motor de 136cp sau 150cp.
    Motor VW 1,8-90cp-8valve - se schimbă chiulasa, se montează de 16v, rezultă motor de 130cp.

    Dacă apar cazuri speciale, organizatorul poate întruni o Comisie Tehnică, abilitată să dea derogări în ceea ce priveşte clasa de participare.


    !NOTĂ! COEFICIENŢII AU UN CARACTER FORMAL, NU REFLECTĂ REALITATEA 100%.



    !!! IMPORTANT !!!

    CONCURENTUL ESTE OBLIGAT CA ÎN FIŞA DE ÎNSCRIERE SĂ DECLARE ATÂT PUTEREA REALĂ A MOTORULUI CU CARE ESTE ECHIPAT ÎN ACEL MOMENT AUTOTURISMUL CU CARE VA CONCURA, FIIND EXPRIMATĂ ÎN KW SAU CP, FIE DIN CERTIFICATUL DE ÎNMARTICULARE AL AUTOTURISMULUI SAU DIN CUNOŞTINTELE ACESTUIA (ÎN CAZUL ÎN CARE MOTORUL CU CARE ESTE ECHIPAT AUTOTURISMUL NU CORESPUNDE CU MOTORUL MENTIONAT ÎN CERTIFICATUL DE ÎNMATRICULARE), CÂT ŞI INTERVENŢIILE MAJORE, DACĂ ACESTEA EXISTĂ (aplicarea unui turbo, compresor, nitro, nos sau schimbarea chiulasei de la 2 supape pe cilindru la mai multe, rezultând un motor de alt tip), PENTRU RECALCULAREA PUTERII REALE A MOTORULUI. ÎN CAZ CONTRAR, DACĂ ÎN URMA VERIFICĂRILOR TEHNICE SE CONSTATĂ FAPTUL CĂ PARTICIPANTUL A DECLARAT FALS ÎN FIŞA DE ÎNSCRIERE, ACESTA VA FI ELIMINAT DIN CONCURS, FĂRĂ A-I MAI FI RETURNATĂ TAXA DE ÎNSCRIERE.

    ORGANIZATORII NU IAU ÎN CALCUL ALTE MIJLOACE/MODALITĂŢI DE CREŞTERE A PUTERII MOTORULUI CU CARE ESTE ECHIPAT ÎN ACEL MOMENT AUTOTURISMUL SAU DE MODIFICARE A RAPORTULUI CP/MASA AUTOTURISM (CIP TUNING, TOBE, COMBUSTIBIL, UŞURARE CAROSERIE, ETC).


    Cursa de accelerare se împarte în două manse importante:

    1. Cursa pentru calificări în semifinale și finale - în funcție de timpul obținut de fiecare concurent în parte;
    2. Semifinalele și finalele fiecărei grupe.

    I. Cursa pentru calificări în semifinale și finale - în funcție de timpul obținut de fiecare concurent în parte


    Concurenții se grupează câte doi în funcție de preferințele acestora, indiferent de grupă, important fiind timpul obținut de fiecare în parte, nu cine trece primul linia de sosire.

    Există o singură tura posibilă. Regula două din trei ture se aplică doar în semifinale și finale.

    Concurenții sunt obligași să părăsească pista de concurs prin locul special amenajat de către organizatori (zona finish).

    Se atașează pe automobil atât stick-ul care indică din ce grupă face parte autoturismul și numărul de concurs, cât și o fișă pe care, la părăsirea zonei de concurs (la finish), comisarul de traseu notează timpul obținut pentru fiecare tură. Fișele au doar un caracter informativ.

    Fiecare concurent este obligat să obțină cel puțin un timp, dar nu mai mult de cinci timpi. Un maxim de 5 timpi este posibil doar în cazul în care timpul efectiv destinat calificărilor va permite.

    Concurenții care doresc să obțină mai mulți timpi sunt obligați să gareze automobilul în PARCUL ÎNCHIS, iar în momentul își găsesc un adversar sunt obligați să aștepte la rând.

    Calificările durează aproximativ două ore, după care sunt centralizați toți timpii obținuti. Se ia în calcul doar cel mai bun timp al fiecărui concurent.

    Concurenții cu cei mai buni patru timpi ai fiecărei grupe merg mai departe in semifinale și finale.

    În cazul în care concurentul anticipeaza de două ori consecutiv startul, acesta este eliminat din concurs. Startul anticipat este usor vizibil prin intermediul soft-ului de cronometrare.



    II. Semifinalele și finalele fiecărei grupe

    Ordinea de intrare a grupelor este următoarea: A, B, C, D, E, F, G, H.
    Vor exista locurile I, II și III pentru fiecare grupă.

    Perechile vor cuprinde doar concurenți din aceeași grupă. În funcție de timpii obținuti în calificări, nr. I (cel mai bun timp) va concura cu nr. IV și nr. II cu nr. III. Cursa se va desfăşura în sistem piramidal, aplicându-se regula două din trei. Este desemnat câștigător concurentul care trece primul linia de sosire. În cazul în care unul dintre concurenți anticipeaza startul de două ori consecutiv, adversarul său este declarat câștigătorul acelei ture.


    ! Automobilele participanţilor trebuie sa aibă toate elementele de caroserie montate fără pericol de desprindere, cât şi sistemul de semnalizare si frânare în stare de funcţionare. Maşinile trebuie sa fie dotate cu extinctor.
    ! După înscriere şi verficarea tehnică, automobilul rămâne în regim de parc închis, concurentul nemaiavând voie să părăsească incinta Centrului Agro Transilvania, în caz contrar, acesta este eliminat din competiţie, fără a i se returna taxa de înscriere. Din acest moment, până la festivitatea de premiere sau orice situaţie prin care concurentul este eliminat din concurs (abandon tehnic, renunţare la continuarea cursei, indisciplină), concurentul se supune în totalitate programului impus de organizator.
    ! În incinta Centrului Agro Transilvania, pe toată durata desfăşurării competiţiei, în automobilul înscris în concurs este admis doar concurentul. De asemenea, pe toată durata desfăşurării competiţiei, acestuia îi este strict interzisă încredinţarea automobilului unei alte persoane.
    ! Dacă concurentul efectuează manevre suplimentare sau inutile, punând în pericol integritatea fizică a spectatorilor, celorlalţi participanţi sau a altor automobile înscrise în concurs, acesta va fi eliminat din competiţie, fiind obligat să părăseasacă incinta Centrului Agro Transilvania, fără a i se returna taxa de participare.

    ! Nu are dreptul să conducă automobilul înscris în concurs decât concurentul care poate face dovada existenţei brăţării de unică folosinţă de pe mâna stângă. Intră în posesia brăţării persoanele care au calitatea de concurenţi, respectiv persoanele care au întrunit toate cerinţele organizatorilor privind înscrierea în concurs. Concurentul participă STRICT cu automobilul cu care s-a înscris în concurs, numărul de înmatriculare al automobilului trecut şi pe brăţara atestând acest lucru.

    ! Concurentul este obligat să facă dovada existenţei cel puţin a unei plăcuţe de înmatriculare pe automobilul înscris.

    ! Concurentului care se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi/sau substanţelor psihotrope îi este STRICT INTERZISĂ participarea în competiţie.

    ! La start, concurentul este obligat să respecte următoarele reguli: să fie atent la indicaţiile coordonatorului, să fie singur în automobilul cu care concurează, să poarte centura de siguranţă, să închidă geamurile, să aprindă luminile de întâlnire, să se asigure că roţile viratoare sunt direcţionate drept, să blocheze uşile şi să pornească doar la culoarea verde a semaforului.


    REGULAMENT PT SPECTATORI:
    Este interzis accesul spectatorilor aflati sub influenta bauturilor alcoolice. Organizatorii isi rezerva dreptul de a selecta spectatorii. Este interzis accesul cu bauturi alcoolice in incinta Centrului Agro-Transilvania. Spectatorii sunt obligaţi să rămână în locurile special amenajate pentru acestia de catre organizatori. Intrarea spectatorilor in zona de concurs este strict interzisa. Persoanele care nu respectă normele vor fi evacuate din incinta Centrului Agro-Transilvania de catre agentii de securitate. In cazul in care spectatorii isi pun în pericol siguranţa personala, prin nerespectarea marcajelor de delimitare (garduri, banda de delimitare) dintre zona de concurs si spatiul special amenajat pentru acestia sau deterioreaza banda de delimitare sau gardurile, refuza sa se conformeze cerintelor agentilor de securitate, in cazul in care sunt accidentati de catre un autovehicul care ruleaza in perimetrul Agro-Transilvania, organizatorii sunt scutiti de orice raspundere.
    De asemenea, acestia pot fi amendati de catre organele de politie de la fata locului.


    VĂ DORIM SUCCES! Președinte KO Racing CLUB Tibi Baias

      Data/ora curentă este: Mar Mai 07, 2024 10:16 am